Copiii de până la trei ani vor fi scoși de la plata întreținerii

vocea.biz / 13.04.2017
Copiii de până la trei ani vor fi scoși de la plata întreținerii

Copiii cu vârsta de până la 3 ani vor fi scoși de la plata cheltuielilor de întreţinere ale locuinţei, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Legea modifică art. 47 din Legea nr. 230/2007, în sensul exceptării copiilor minori cu vârsta de până la 3 ani de la calculul cheltuielilor pe consumuri individuale şi de la calculul cheltuielilor pe beneficiari aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari”.

O altă prevedere se referă la majorarea termenului de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari de la maximum 20 de zile la maximum 30 de zile.

Conform expunerii de motive, legea nr. 230/2007 are o serie de prevederi care pot creşte „inutil” cheltuielile pe consumuri individuale sau dacă acestea nu pot fi plătite într-un termen de 20 de zile.

“În acest sens, s-a avut în vedere faptul că includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreţinere ale locuinţei şi cheltuielile asociaţiei de proprietari nu se justifică. În plus, în condiţiile în care animalele mici de companie (câini, pisici) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuinţă sau apartament/persoană, consider absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile provocate de bebeluşi pentru buna desfăşurare a asociaţiei proprietarilor de locuinţe”, a argumentat iniţiatorul propunerii legislative, senatorul PNL Dragoş Luchian.

Citește și...