Primul ministru Sorin Grindeanu dă vina pe liberali pentru declanșarea scandalului naționalizării pensiilor private. Grindeanu l-a găsit vinovat pe prim-viceprșeedintele liberal, Cătălin Predoiu, și spune că vinovații ar trebui să plătească.
Premierul Sorin Grindeanu spune că la originea scandalului NN privind naţionalizarea fondurilor de pensii private se află un “competitor politic”, în condiţiile în care subiectul a fost adus în discuţie de prim-vicepreşedintele PNl Cătălin Predoiu, el apreciind că este “foarte bine” că Parlamentul va face comisie de anchetă în acest caz, iar cei care aruncă pe piaţă astfel de zvonuri ce pot produce tulburări în piaţă trebuie “să plătească”, scrie News.ro.
“Este treaba Parlamentului. Este foarte bine că face acest lucru (n.r- anchetă). De dimineaţă am avut o discuţie cu ministrul Finanţelor, este vorba despre discuţia săptămânală pe care o am cu ministrul Finanţelor şi cu şeful ANAF şi vreau să vă spun că privesc dincolo de partea serioasă pe care trebuie să o facă statul. Fie că vorbim de comisie de anchetă, fie că vorbim despre Ministerul Finanţelor şi de ASF. Nu trebuie să uităm de rolul ASF în acest domeniu. Privesc şi din alt punct de vedere acest lucru şi vă rog să vă gândiţi la originea acestui scandal. Un scandal care nu îşi are bazele în realitate, un scandal pornit din dorinţa unui competitor politic, competitior intern. Domnul Predoiu a adus acest subiect în atenţie. Nu îşi are rostul. Mă uit cu dezamăgire la acest mod de a face politică . De altfel, acest mod de aface politică a fost sancţionat de către români la finalul anului trecut”, a declarat, joi, premierul Sorin Grindeanu.
El a susţinut, din nou, că nu există nicio intenţie de naţionalizare a pensiilor private şi că nu a existat nicio discuţie pe această temă.
“De asemenea, folosesc acest prilej prin a întări ceea ce ministrul Finanţelor spune, de câteva zile bune, şi anume că nu există niciun fel de intenţie. Nu a fost niciun fel de discuţie de acest tip, iar cei care aduc aceste discuţii în spaţiul public şi care sădesc neîncredere, prin pârghiile pe care le are statul – fie că vorbim de comisie de anchetă, fie că vorbim de ASF, fie că vorbim de Ministerul Finanţelor – vor trebuie să plătească pentru că nu mai putem să ne jucăm cu zvonuri care pot produce tulburări în piaţă. Sunt lucruri pe care inclusiv oamenii politici trebuie să le înţeleagă, chiar dacă sunt angrenaţi într-o bătălie internă, aşa cum este la PNL acum. Şi nu ar fi bine să folosească asemenea teme pentru a justifica existenţa politică”, a mai spus premierul.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis sancţionarea fondului de pensii private NN Pensii cu o amendă de 750.000 lei, reprezentând 1% din capitalul social al fondului, de 75 milioane lei, aceasta fiind cea mai mare amendă aplicată de ASF de la înfiinţare, şi a decis retragerea autorizaţiei directorului general Raluca Ţintoiu, din cauza mesajului trimis clienţilor, legat de naţionalizarea fondurilor de pensii private, a declarat, joi, vicepresedintele ASF responsabil de sectorul pensiilor private, Ion Giurescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private obligatorii din România, şi-a anunţat recent clienţii că, în ultimele săptămâni, ar fi existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.
Prim-vicepresedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, recent, că Guvernul ia in calcul naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar, lucru care ar duce, în opinia sa, la înjumătăţirea pensiei în 2040 la aproximativ 17% din salariul mediu în 2040.