Datoria externă a României a crescut. Care sunt principalele cauze

vocea.biz / 13.04.2017
Datoria externă a României a crescut. Care sunt principalele cauze

Datoria externă a României, care include atât împrumuturile statului din străinătate, cât şi datoriile entităţilor private, a crescut în primele două luni din acest an cu 376 milioane euro faţă de finalul anului trecut, la 92,753 miliarde euro, în special ca urmare a majorării împrumuturilor pe termen scurt, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României, scrie news.ro.

La finalul anului 2016, datoria externă totală a României a fost de 92,377 miliarde euro, arată datele revizuite ale BNR.

Din totalul datoriilor înregistrate de România faţă de entităţi din străinătate la 28 februarie 2017, datoriile pe termen lung reprezentau 68,495 miliarde euro (73,8% din total datorie externă), în scădere cu 484 milioane euro faţă de finalul anului 2016, iar datoriile pe termen scurt însumau 24,258 miliarde euro, în urcare cu 860 milioane euro.

Din datoria pe termen lung, suma de 31,973 miliarde euro reprezenta datorie publică, în scădere cu 266 milioane euro faţă de finalul lui 2016.

Datoria negarantată public, în special a băncilor şi firmelor către finanţatori din străinătate, însuma 35,265 miliarde euro la finalul lunii februarie, în scădere cu 220 milioane euro faţă de decembrie 2016.

Datoria autorităţii monetare, care reprezintă alocările de drepturi speciale de tragere (DST) de către Fondul Monetar Internaţional (FMI), considerată datorie a BNR faţă de FMI, a crescut în primele două luni cu 2 milioane euro, la 1,257 miliarde euro.

La finalul lunii mai 2016, datoria totală externă ajunsese la un nivel minim din august 2010, de 87,8 miliarde euro.

Din 2010, datoria a crescut puternic până în martie 2013, când s-a înregistrat nivelul maxim istoric al datoriei externe a României, de 101,1 miliarde de euro.

Ulterior, datoria externă a României a reintrat pe o pantă descendentă până în vara anului trecut, când a reînceput să crească.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 17,8% în primele două luni, comparativ cu 27,4% în 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 6,5 luni în februarie, faţă de 6,3 luni în 2016.

Citește și...