Multor oameni li s-a întâmplat ca, ameţiţi din cauza alcoolului sau pur şi simplu de la oboseală şi neatenţie, să trimită mesaje la un număr greşit.
Cu toate acestea, bărbatul din imagine a întrecut orice aşteptări şi a început să se certe cu sine prin mesaje text, după câteva pahare în plus.
Martin Mcnally are 29 de ani şi este din Dundee. Într-o seară a ieșit la o sală de bingo alături de prietena lui Nicole și a băut câteva pahare în plus. Ajunşi acasă, Martin i-a cerut lui Nicole numărul de telefon al unui prieten, iar aceasta i-a dat din greşeală chiar numărul lui personal. Martin nu şi-a dat seama şi a încercat să se sune singur, după care a primit un mesaj de la reţeaua de telefonie să-şi verifice mesageria vocală, deoarece a ratat un apel.
Tânărul în vârstă de 29 de ani şi-a dat seama abia a doua zi că se certase cu el însuşi.
După acest mesaj, bărbatul a început să-şi trimită singur mesaje, în care îşi spunea sieşi să nu mai sune, să aştepte să sune el însuşi; evident că mesajele îi veneau dublate înapoi şi că dialogul arăta precum o scenă de teatru absurd.„Eram prea beat să-mi dau seama că acela era propriul meu număr. Conversaţia a devenit frustrantă la un moment dat şi m-am oprit, dar abia a doua zi mi-am dat seama că mă certasem de fapt cu mine însumi”, a declarat Martin.