Femeie însărcinată în două luni, angajată la o firmă de credite, înjunghiată de un client. Agresorul a încercat să o înece în canalul colector

Claudia Bonchis / 12.04.2017
Femeie însărcinată în două luni, angajată la o firmă de credite, înjunghiată de un client. Agresorul a încercat să o înece în canalul colector

O femeie în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiată, marţi seară, de un tânăr de 19 ani, agresorul încercând să o înece într-un canal colector.  Femeia lucrează ca agent de colectare la o firmă de credite.

Agresorul, un tânăr de 19 ani care a fugit după atac, a fost reţinut, miercuri, iar femeia, însărcinată în luna a doua, se află în spital.

Femeia lucrează ca agent de colectare la o firmă care oferă credite pe termen scurt şi a mers, marţi seară, să se întâlnească cu tânărul în vârstă de 19 ani, care este clientul firmei, pentru a încasa ratele restante.

Cei doi s-au întâlnit în Roşiori, în maşina femeii, iar la un moment dat suspectul a atacat-o pe aceasta cu un cuţit şi a înjunghiat-o la nivelul toracelui şi picioarelor.

Femeia a încercat să scape de agresor, însă acesta a prins-o în afara maşinii şi ar fi încercat să o înece într-un canal colector din apropiere.

Tânărul s-a speriat şi a fugit în momentul în care a văzut în apropiere un grup de copii care se jucau, el fiind identificat şi prins după câteva ore de la comiterea faptei. El a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de omor.

Femeia agresată, care este însărcinată în luna a doua, a fost transportată la spital cu mai multe plăgi înjunghiate însă nu se află în stare gravă.

Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor care a deschis o anchetă pentru tentativă de omor.

 

Citește și...