Preşedintele şi premierul s-au întrecut în sfaturi pentru elevi în discursurile pe care le-au ţinut cu ocazia începerii noului an şcolar. Într-o ţară în care zeci de mii de elevi învaţă în clădiri vechi şi condiţii de lumea a treia, Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş au vorbit despre corupţie, onestitate şi educaţie care singura cale spre succes.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Bucureşti. Şeful statului a profitat de ocazie pentru a le atrage atenţia autorităţilor cu privire la şcolile fără autorizaţie sanitară şi le-a cerut să ia “toate măsurile” pentru ca această problemă să fie rezolvată.
Iohannis le-a transmis elevilor că educaţia este “calea spre succes” şi că acest lucru ar trebui să fie valabil şi în România: “Nu corupţia, nepotismul, şmecheria sau câştigul facil, ci educaţia, munca determinarea şi onestitatea”.
La rândul său, premierul Dacian Cioloş le-a transmis elevilor de la Liceul Carol I din Feteşti, acolo unde a participat la festivitatea de începere a noului an şcolar, să nu se ia după “cei care vă demonstrează vremelnic, vă asigur – doar vremelnic, că se poate răzbi în viaţă şi fără studiu şi fără şcoală”.
“Mai devreme sau mai târziu doar ceea ce aţi învăţat şi ceea ce aţi asimilat părin voi înşivă e ceea ce vă dă o linie dreaptă în viaţă”, a precizat Cioloş.
De asemenea, premierul le-a spus elevilor că are încredere în ei şi că este de părere că şcoala românească ar trebui să le ofere mai multă libertate de exprimare şi să le dezvolte responsabilitatea.
“Am încredere în voi şi vă invit şi pe voi să aveţi încredere în voi înşivă în calea pe care o vedeţi înaintea voastră. (…) Să nu căutaţi titluri goale de conţinut, aşa cum fac unii, pentru că sunt obţinute fără ca ceva în voi să progreseze. Cred că şcoală românească trebuie să vină cu o schimbare de perspectivă, şcoala trebuie să vă lase spaţiu să vă exprimaţi şi să învăţaţi responsabilitatea. Dincolo de tot ceea ce auziţi, dincolo de tot ceea ce vedeţi în jurul vostru, să ştiţi că educaţia e cea mai bună cale şi cea mai dificilă. De aceea, vă invit să nu alegeţi totdeauna calea cea mai uşoară, chiar dacă calea educaţiei, calea efortului presupune sacrificii din partea voastră, dar pot să vă asigur şi din experienţă personală că, mai devreme sau mai târziu, încrederea pe care o acordaţi vouă înşivă şi în calea efortului pe care o alegeţi, este răsplătită. Nu vorbesc de percepţia socială. Important e să vă simţiţi voi împliniţi prin ceea ce faceţi şi să fiţi cu conştiinţa împăcată că atât cât a depins de dumneavoastră aţi făcut. (….) Vă îndemn să aveţi încredere în voi, în calea voastră, să vă ţineţi de ea, să nu căutaţi neapărat doar note bune, să căutaţi să asimilaţi şi să înţelegeţi ceea ce asimilaţi”, a spus Cioloş în discursul său.
Aproximativ trei milioane de elevi au început, luni, 12 septembrie, noul an şcolar. Dintre aceştia, zeci de mii sunt nevoiţi să înveţe în şcoli aflate în clădiri vechi, fără apă curentă sau încălzire.
Citeşte şi Noul an școlar începe cu stângul: Zeci de mii de elevi, nevoiți să învețe în clădiri vechi, fără apă curentă sau încălzire