Americanii și rușii au căzut la pace pentru Siria. Ce se întâmplă pe 12 septembrie, la apusul soarelui

Ciprian Fabian / 10.09.2016
Americanii și rușii au căzut la pace pentru Siria. Ce se întâmplă pe 12 septembrie, la apusul soarelui

După mai multe săptămâni de negociere între Rusia şi SUA, secretarul de stat John Kerry şi omologul său rus Sergei Lavrov au anunţat vineri noaptea că au încheiat o înţelegere în privinţa războiului din Siria care presupune o încetare a ostilităţilor începând din după-amiaza de luni, potrivit BBC.

Conform planului, guvernul sirian va înceta misiunile de luptă în zonele specifice luate de opoziţie. Rusia şi SUA au stabilit un centru în parteneriat care să lupte împortiva aşa numitului Stat Islamic şi luptătorilor al-Nusra.

Anunţul a urmat discuţiilor purtate între secretarul de stat John Kerry şi omologul său rus, Sergei Lavrov.

Planul este valabil atât pentru regimul aflat la conducere în Siria dar şi opoziţia trebuie să-şi asume obligaţiile, a declarat secretarul de stat John Kerry la Geneva. Opoziţia a anunţat că este pregătită să se supună planului, a spus Kerry, dacă guvernul din Siria arată că este serios în aplicarea lui.

Reprezentantul rus, Sergei Lavrov a declarat că Rusia a informat guvernul din Siria în privinţa înţelegerii, iar guvernul a fost de acord să-l îndeplinească. Acordul presupune de asemenea şi acces pentru acţiunile umanitare.

“Încetarea ostilităţilor presupune şi acces în toate zonele asediate şi dificil de pătruns, inclusiv în Alep”, a mai spus secretarul de stat Kerry.

Citește și...